Imn pentru Zeitele Omenirii

O, Nereusita si Agonie, Voua ma inchin!
Primiti acest imn adus din suflet!
Iara voi, Muze sublime, faceti cintul curat
Si duceti-l, dara, la urechile Lor!

Surori ale aceluiasi Parinte,
Mame ale aceluiasi Fiu,
Zeitele Supreme ale omenirii
Aduc cu Ele doar Pustiu.

Prima este cea mai vesela dintre toate.
Iubeste oamenii si ii reviziteaza,
Sta, se uita si mereu ii intampina
Cu intunecarea, cea de amiaza.

Arareori, doar, mai uita de om,
Lasandu-l singur cu fericirile sale.
Dar intotdeauna regreta acest fapt:
Omul ramane necajit cu amagirile reale.

Si alerga de zor, din casa in casa,
Raul sa il preintampine iarasi,
Caci la capatul facerilor omenesti
Sade numai Nimicnicia gales.

Nu pot decit sa te laud, Zeita,
Pentru chinuri si corvoada,
Caci nimicul omului il opresti
Si ii ascunzi nenorocita-i soarta.

Agonia, insa, e mereu intristata.
Se opreste in sufletul de om
Sa-l tina in brate, sa-l ocroteasca,
Sa-l aduca intr-un pur somn.

Doar cind Nereusita nu ajunge,
Apare Ea, cu vorbele-I dulci,
Spre a alina distrugerea sufleteasca
A inca unei zadarnice munci.

Cind un moment liber are,
Ingina un cantec de amarnica jale
Cu glasu-I limpede si sumbru,
Doar din cea mai adinca vale.

Iti multumesc, dara, Zeita Mama,
Caci daca am fi fara de tine,
Am duce o viata sumbra:
Doar chinuri, regrete si suspine!