Dragoste in Trei

Cand Iadul te-nconjoara
Raiul te-nfasoara,
Iar cand Viata daruieste
Moartea cere,risipeste...

Diavolul incet te-atrage
Prin dansul,jocul de picoare
Devenind incet din talpa-
O sublima doamna...

Un inger sfrijit se chinuie,
Desi nici el nu mai stie Binele,
Sa te atraga de partea lui...
Dar nu te mai atinge mana D-lui!

Din tot ce a fost
Nimic n-a avut rost,
Iar din tot ce va fi
Vantul le va risipi...

Viata imi surade tacuta
Acum parca mai sluta,urata
Iar Doamna ma cheama din priviri
Oh!...Dulci amintiri!...

Autobuzul

Pasul pe usa ma sfasie din lumea visurilor.Intunericul ma orbeste in timp ce imi caut printre blocurile gandurilor mele drumul spre statia Autobuzului...
De mic am ramas fascinat de acest vehicul.Pe cat de aglomerat si galagios este in timpul zilei,pe atat de linistit si primitor este dupa inserate...
Noaptea-valul ce ne fereste de cele apartinand Necuratului este tulburata doar de acesta,neobosit inca de drumul sau lung...
Traseu-lung drum al vietii,patronat de lumini asurzitoare precum anii trecuti-fiecare cu tristele sale amintiri,sarate de lacrimile ce se preling pe geam...
Straini-devenind frati,iau parte la aceasta trecere prin timp si spatiu,devenind deodata relative,nemai apartinand complexului,divinului,neatinsului...
Zumzetul motorului-incet luand locul acelui ticait apartinand pendulului din ceasul batran si prafuit de pe peretele Copilariei,in timp ce franele par a fi strigatele disperate,ignorate de noi in trecut...
Statiile-blocajele vietii,cand cei in care ai avut o data incredere si i-ai iubit, te parasesc cu o suflare rece izbindu-te precum palma Realitatii,doar pentru a face loc unor noi prieteni ce iti vor impartasii pentru un timp greutatile vietii.
Intersectiile-alegerile importante,lasandu-ti mereu gandul amar al intrebarii "Si daca?..." mereu avand acelasi raspuns "Nu mai conteaza!",desi intotdeauna intrebarea va ramne pe buzele noastre...
Se apropie Coborarea...Te simti batran,obosit si parca ai dori a inchide ochii in momentul Parasirii...Incerci sa te gandesti la toate fericirile avute si zambesti nostalgic...El s-a oprit...Iti dispare zambetul,lasand loc unei seriozitati taioase,pe un chip intunecat...Ochii sunt inca inchisi...Simti ca vor ramane astfel o vesnicie.Usa se deschide.Simti cum un suflu rece iti ghideaza miscarile...
Undeva in spate se aude Autobuzul inchizandu-si usa,lasandu-te afara-Inger cazut din Cer pe prafuitul Pamant,lasandu-te singur si flamand.

Nicaieri

Dormitand in viata asta
Nu te va duce nicaieri,
Nimic nu te va mai salve,
Vei ramane inchis in veri...



Vei sta la o masa
Si vei da pe gat numa' beri,
In fata nu ai o cale vasta,
Nu vei obtine ceea ce vrei...



(R)



Tu ai putea,
Daca ai vrea,
Sa reinveti
Sa mergi...



Ai reusi
Aproape sa vii,
Sa te trezesti,
Sa nu mai pleci...





Ce'ar fi sa lasi vinu' pe masa,
Sa te ocupi si cu altceva?
Uite o Fata iesind din casa...
Chiar ea te'ar putea salva!



Pune mana pe'o ghitara,
Nu o mai lasa sa plece!
Canta'i in parcuri intreaga vara,
N'o lasa sa te'ntrebe de ce!






(Nota:Aceste versuri sunt scrise pentru o melodie folk compusa de mine...Adica pe melodie suna mai bine!)

Pe cand Pamnatul nu se rotea

Da...Atunci a fost vremea mea...
Pe cand timpul statea pe loc
Si Soarele era doar un joc
Si Adult nu se devenea...

Eram singurul matur in gandire
Si cam toate spre mine se abateau,
Gandurile pe mine ma speriau,
Insa cu totii o duceau mai bine...

Nici Pamantul nu se rotea,
Erau cu totii fericiti!
Insa acum,va impllor,zambiti!
Pentru ca a fost doar vina mea...

Pericolul

Pericolul a disparut...

Oare?!

In a mea Tara unde Soarele rasare din pantecele intunecate ale marii nimic nu mai este cum a fost...

In timp ce pisicile miauna nestingherite,cainii isi cer dreptul la libera exprimare si in timp ce cucul isi lasa puii la usa bisericii bufnitelor,pestii inoata alert in apele cerului...

Dormitarea nu mai este admisa in aceasta lume a linistii in care toti se grabesc spre soarele visurilor lor.Dar vai!In final va persista doar Dezamagirea cand cu totii vor afla ca pseudo-soarele nu este altceva decat Luna...Atunci pisicile cu cainii vor necheza in cor,cucul se va retrage in manastire iar bufnitele vor manca pestii!

S-a lasat linistea...

Pericolul a disparut...

Oare?!

NIMIC

Corpu-mi arde in timp ce sufletul imi zboara pe marginitul cer curatit de toate impuritatile trecatoare.
Sufletu-mi,zburdalnic odata,a incremenit-muzele mele au murit!
Gandurile lor,foste senine,au fost acoperite de nourii intunecati veniti din lacul simplitatii...Secarau precum el si Zanele mele si printii lor,gandurile tale si sufletul meu,lacrimile Ei si rasul Lui...
Tipetele indepartate ale "canibalilor" le-au inundat mintile...
NIMIC...
Atat si nimic altceva...
Totul s-a cufundat in intuneric...Asta e!Intunericul si Linistea ce au cuprins mintile tuturor se apropie si de mine...Se aprinde o tigara si se trage...Eu sunt,nu?Nu mai stiu...Nimic nu mai conteaza...

Nimic!

O tigara...

Pe geam intra razele aurii ale Soarelui de dimineata oprindu-se pe posterul cu Queen.Eu stau in pat fumand,meditand...

Cu timpul am aflat ca fumul ma linisteste,ma calmeaza,dar ma si ajuta sa ma concentrez asupra lucrurilor carora multi nu le dau importanta.

Fumul albastru se ridica alene din tigareta Davidoff sau Marlboro,formand nori miniaturali ce incet,incet vor cobora-ceata...As pune mana pe ghitara insa imi dau seama ca n-am ce sa cant...

In zilele noastre nu se mai face Muzica:"Nu mai e la MODA!"!Acum daca ai un ritm oriental,este tot ce-ti trebuie.Inviti cateva tipe "usoare" cu forme "pronuntate",cativa prieteni betivi si arunci o petrecere care ii va scoate pe vecini din dormitare.

Un pahar plin de tigari strivite-un pahar plin de idei oprite cu fiecare chistoc stins,cu fiecare piesa Andries sau Pink Floyd,cu fiecare sfarsit de saptamana petrecut cu prietenii,cu fiecare dialog de Platon citit,cu fiecare cer finit.

Astazi toti se bucura de postmodernism.Toti se bucura de punk si de alternativ..."Iesiri din SABLON!".Ce prostie!

Gata!Am terminat tigara!

Frica

Frica...

Sentiment ce cu trecerea timpului noi il ascundem...

Ne este rusine de ea...

Insa traim cu ea!

De zeci de ani oamenii traiesc in frica,le este frica de ziua de maine,de ideea banilor care sunt atat de urati dar totusi atat de iubiti si,desigur,de ei insasi.

Ne este frica de noi,de semenii nostri,ce din fiinte umane ajung animale sau chiar mai rau...Acestia din urma sunt din ce in ce mai multi.Ii vedem pe strada,in localuri,in curtea de alaturi,in dreapta noastra.Se fac filme cu ei,despre reactiile si dorintele lor...A devenit un lucru normal.In loc sa se incerce intreruperea acestor actiuni si inmultirea acestor amenintari,noi le incurajam,le transformam in ceva banal...precum Dragostea...

Noaptea...

Acest val al fericirii si al durerii,al lucrurilor ce nu se spun si nu se aud,se lasa peste orase,strazi,blocuri cu un ton dulceag si romantic...Insa orice lucru are pretul sau si acest peisaj poarta samanta Necuratului!
Acum intreaga lume este cutreierata de aceste fiinte decazute in timp ce oamenii dorm linistiti in paturile lor,traversand singura bariera existenta ce separa crudul Adevar de Minciuna,Intunericul de Lumina si Negrul de prea purul Alb.

Picatura vietii...

Cu fiecare cristal ce cade din nemarginitul si intunecatul cer,se mai duce o farama din inima mea si,precum acesta,este stinsa de urmatoarea si urmatoarea si urmatoarea...
In galbena lumina palpaita a prea indepartatului bec,mii de fluturi inghetati ai iernii,se coboara,fiecare parand a fi o intamplare a trecutului ce incet se va topi si se va intoarce intr-o sumbra noapte pentru a ma tulbura.
Peisajul e acelasi,in timp ce doar gandul meu e altul si sufletul ceva mai apasat,mai tulburat de rapida trecere a vietii-fitil aprins.Insa aceasta stare "de gratie" este precum fulgul alb de nea...este o clipa din mine ce se va dizolva in marele lac al lacrimilor care stinge incet-picatura cu picatura-focul din tacuta mea inima.
Prea grabitul Timp nu se poate opri pentru a admira aceasta inlantuire dureroasa,dar placuta,astfel incat el transforma micile cristale in margaritare,precum noi ce transformam amintirile in uitare si prietenii in necunoscuti-lucru ireversibil si iremediabil insa inevitabil.

Vis de noapte...

Luminile masinilor dau nastere unui sumbru dans al umbrelor,dans ce se repeta seara de seara,noapte de noapte in timp ce stau intins pe salteaua cea din colt,un colt mult prea intunecat pentru a fi inmuiat de o raza a luminii.Aici gandu-mi zburda nelinistit de intamplarile trecutului si consecintele prezentului spre nesigurul viitor anterior.
Pe geam ramurile desfrunzite ale copacilor se leagana incetisor si par a se inchina noptii fara-de-luna,noapte mai neagra si densa ca deobicei...Corul vagabonzilor rasuna pierdut in negrul noian.Cantecul lung de dor,acompaniat de melodia lacrimilor cerului,pare a opri timpul cel vesnic trecator,devenind visator...
Un cinic Gand imi strafulgera mintea,un gand mai negru decat noaptea,un gand devenit realitate...
Batranul ceas cu pendul anunta ora doua in timp ce,ghemuit,incercam a ma linisti.Reusita,insa,era ascunsa in intuneric,iar eu rataceam orbeste dupa aceasta.
Peretii pareau mai apropiati iar umbrele pareau a ma privi insistent,necontenit,fiind,parca,un exponat prafuit dintr-un vechi muzeu ingalbenit de necrutatoarea vreme.
Inchizand ochii evadam din stramtoarea lor doar pentru a ajunge in ghiarele Gandului...
Paream incoltit in panza noptii cand se facu liniste...
Speranta parea a se scurge mai repede decat timpul in zadarnica mea cautare a celui mai vechi sunet,si,in acel moment de tacere solemna se auzi un tunet.Acesta a fost insotit de inca trei asurzindu-ma,redandu-mi viata.
Se spune ca :"Speranta moare ultima",dar oare este adevarat?Pe acest indurerat taram al uitarii Ea nu poate fi gasita nici in sufletul omului,nici in vorba animalului si nici in soapta vantului.Aici urma pasilor este astupata imediat,iar fosta ploaie mangaietoare lasa un gust amar pe buzele-ti vinetii.
Invins de propia-mi minte si uitat de propia-mi viata,simt cum briza noptii ma cuprinde si incet,incet ma inalta spre abisul celest care devine,incet rosiatic.O raza imi dezmiarda privirea si-mi limpezeste gandirea,in timp ce se aud,de undeva,de jos,cinci batai infundate...

Liceanul

Un zumzet se aude prin tacuta stare de amorteala,un zumzet datator de viata,un zumzet ce creioneaza o noua zi.
Cerul ascuns dupa densa ceata a diminetii,lumineaza ceea ce s-ar putea numi o camera,o incapere minuscula in care au fost strecurate doua birouri si un pat.Ciocanitul bland al ramurilor din geam-simfonie a diminetii.-inmoaie parca indurerata-mi inima ce acum bate in acelasi ritm.Da,"acelasi ritm"...Toata viata pare a fi dirijata de un singur ritm,trist si intarziat,luandu-ne mintile si ascunzandu-le de adevar si de bucurie,lasandu-ne singuri-o turma de oi fara stapan in cautarea hranei si adapostului.
Simplul gand al miscarii oboseste peste masura corpurile neinsufletite,singure,fiecare in stramtoarea sa din ce in ce mai coplesitoare.Insa n-au ce-i face...Inca de mici au fost invatate sa lucreze din greu."De ce?"-nu le-a dost niciodata permis sa intrebe.
Astfel ma dau incet jos de pe prafuita saltea pentru a incepe singura actiune pe care o cunosc:munca.Munca e cel mai bun prieten al omului:poti apela la ea oricand,oriunde si pentru oricat timp;nu oboseste niciodata si nu te lasa la ananghie;insa iti cere si ea ceva la schimb:viata.Nu e un pret prea mare...Niciodata nu a fost.
Pe indurerata strada rec fiintele automatizate si cronometrate parca de cineva:Imparatul Ceresc,Tatal,Cel ce le-a dat viata si le-a lasat mana libera sa o modeleze dupa bunul plac.Noi,insa,o irosim,o mototolim si o vindem la un pret mediu de 100 $ pe luna.Ce afacere buna!
Pe aceeasi strada trec si eu,coordonat de multime,indreptandu-ma spre liceu."Liceu-cimitir al tineretii mele" spunea cineva,candva.Cata dreptate avea!Ma strecor in prea inghesuitul autobuz ce ma va lasa,ca intotdeauna,mai departe decat trebuie.Pe geamul semi-transparent se preling,incet,doua lacrimi amare ale cerului,unindu-se la jumatatea acestuia si ajungand,in cele din urma,jos,pe-nghetatul pamant al uitarii.
Ajuns pe ingalbenitele holuri ale batranei cladiri,pasesc usor,atent la urmele lasate,spre nesigura casa a scarii.Urc,parca nesfarsitul drum al vietii,impins,firesc,de grupul baietilor de-a 11-a ce coboara,parca,drumul evolutiei.
In clasa voi fi primit de dulcele ecou al vocii mele,ce,pe un ton timid,saluta clasa si ma voi aseza in ascunsa banca din colt,ferita de lumina si de privirile manioase ale prea iubitilor mei colegi.
Orele au fost desfasurate normal,fiind tratat cu aceeasi nepasare zilnica si sarit la prezenta,si,aflandu-ma din nou pe indurerata strada,ma indrept,cu o raza de fericire in suflet,spre ceainaria din colt-singurul loc ce ma poate bine-dispune si ma poate face sa uit de durerile vesnice.Aici orele par a zbura in timpul savurarii ceaiului si citirii uneia din miile de carti expuse pe rafturile incaperii.
Pe inserate ajung,plouat,acasa si ma intind pe prafuita saltea din colt,asteptand terminarea unei vechi zile.
Un zumzet se aude prin tacuta stare de amorteala,un zumzet datator de viata,un zumzet ce creioneaaza o noua zi.