Liceanul

Un zumzet se aude prin tacuta stare de amorteala,un zumzet datator de viata,un zumzet ce creioneaza o noua zi.
Cerul ascuns dupa densa ceata a diminetii,lumineaza ceea ce s-ar putea numi o camera,o incapere minuscula in care au fost strecurate doua birouri si un pat.Ciocanitul bland al ramurilor din geam-simfonie a diminetii.-inmoaie parca indurerata-mi inima ce acum bate in acelasi ritm.Da,"acelasi ritm"...Toata viata pare a fi dirijata de un singur ritm,trist si intarziat,luandu-ne mintile si ascunzandu-le de adevar si de bucurie,lasandu-ne singuri-o turma de oi fara stapan in cautarea hranei si adapostului.
Simplul gand al miscarii oboseste peste masura corpurile neinsufletite,singure,fiecare in stramtoarea sa din ce in ce mai coplesitoare.Insa n-au ce-i face...Inca de mici au fost invatate sa lucreze din greu."De ce?"-nu le-a dost niciodata permis sa intrebe.
Astfel ma dau incet jos de pe prafuita saltea pentru a incepe singura actiune pe care o cunosc:munca.Munca e cel mai bun prieten al omului:poti apela la ea oricand,oriunde si pentru oricat timp;nu oboseste niciodata si nu te lasa la ananghie;insa iti cere si ea ceva la schimb:viata.Nu e un pret prea mare...Niciodata nu a fost.
Pe indurerata strada rec fiintele automatizate si cronometrate parca de cineva:Imparatul Ceresc,Tatal,Cel ce le-a dat viata si le-a lasat mana libera sa o modeleze dupa bunul plac.Noi,insa,o irosim,o mototolim si o vindem la un pret mediu de 100 $ pe luna.Ce afacere buna!
Pe aceeasi strada trec si eu,coordonat de multime,indreptandu-ma spre liceu."Liceu-cimitir al tineretii mele" spunea cineva,candva.Cata dreptate avea!Ma strecor in prea inghesuitul autobuz ce ma va lasa,ca intotdeauna,mai departe decat trebuie.Pe geamul semi-transparent se preling,incet,doua lacrimi amare ale cerului,unindu-se la jumatatea acestuia si ajungand,in cele din urma,jos,pe-nghetatul pamant al uitarii.
Ajuns pe ingalbenitele holuri ale batranei cladiri,pasesc usor,atent la urmele lasate,spre nesigura casa a scarii.Urc,parca nesfarsitul drum al vietii,impins,firesc,de grupul baietilor de-a 11-a ce coboara,parca,drumul evolutiei.
In clasa voi fi primit de dulcele ecou al vocii mele,ce,pe un ton timid,saluta clasa si ma voi aseza in ascunsa banca din colt,ferita de lumina si de privirile manioase ale prea iubitilor mei colegi.
Orele au fost desfasurate normal,fiind tratat cu aceeasi nepasare zilnica si sarit la prezenta,si,aflandu-ma din nou pe indurerata strada,ma indrept,cu o raza de fericire in suflet,spre ceainaria din colt-singurul loc ce ma poate bine-dispune si ma poate face sa uit de durerile vesnice.Aici orele par a zbura in timpul savurarii ceaiului si citirii uneia din miile de carti expuse pe rafturile incaperii.
Pe inserate ajung,plouat,acasa si ma intind pe prafuita saltea din colt,asteptand terminarea unei vechi zile.
Un zumzet se aude prin tacuta stare de amorteala,un zumzet datator de viata,un zumzet ce creioneaaza o noua zi.