Cu fiecare cristal ce cade din nemarginitul si intunecatul cer,se mai duce o farama din inima mea si,precum acesta,este stinsa de urmatoarea si urmatoarea si urmatoarea...
In galbena lumina palpaita a prea indepartatului bec,mii de fluturi inghetati ai iernii,se coboara,fiecare parand a fi o intamplare a trecutului ce incet se va topi si se va intoarce intr-o sumbra noapte pentru a ma tulbura.
Peisajul e acelasi,in timp ce doar gandul meu e altul si sufletul ceva mai apasat,mai tulburat de rapida trecere a vietii-fitil aprins.Insa aceasta stare "de gratie" este precum fulgul alb de nea...este o clipa din mine ce se va dizolva in marele lac al lacrimilor care stinge incet-picatura cu picatura-focul din tacuta mea inima.
Prea grabitul Timp nu se poate opri pentru a admira aceasta inlantuire dureroasa,dar placuta,astfel incat el transforma micile cristale in margaritare,precum noi ce transformam amintirile in uitare si prietenii in necunoscuti-lucru ireversibil si iremediabil insa inevitabil.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment