Vis de noapte...

Luminile masinilor dau nastere unui sumbru dans al umbrelor,dans ce se repeta seara de seara,noapte de noapte in timp ce stau intins pe salteaua cea din colt,un colt mult prea intunecat pentru a fi inmuiat de o raza a luminii.Aici gandu-mi zburda nelinistit de intamplarile trecutului si consecintele prezentului spre nesigurul viitor anterior.
Pe geam ramurile desfrunzite ale copacilor se leagana incetisor si par a se inchina noptii fara-de-luna,noapte mai neagra si densa ca deobicei...Corul vagabonzilor rasuna pierdut in negrul noian.Cantecul lung de dor,acompaniat de melodia lacrimilor cerului,pare a opri timpul cel vesnic trecator,devenind visator...
Un cinic Gand imi strafulgera mintea,un gand mai negru decat noaptea,un gand devenit realitate...
Batranul ceas cu pendul anunta ora doua in timp ce,ghemuit,incercam a ma linisti.Reusita,insa,era ascunsa in intuneric,iar eu rataceam orbeste dupa aceasta.
Peretii pareau mai apropiati iar umbrele pareau a ma privi insistent,necontenit,fiind,parca,un exponat prafuit dintr-un vechi muzeu ingalbenit de necrutatoarea vreme.
Inchizand ochii evadam din stramtoarea lor doar pentru a ajunge in ghiarele Gandului...
Paream incoltit in panza noptii cand se facu liniste...
Speranta parea a se scurge mai repede decat timpul in zadarnica mea cautare a celui mai vechi sunet,si,in acel moment de tacere solemna se auzi un tunet.Acesta a fost insotit de inca trei asurzindu-ma,redandu-mi viata.
Se spune ca :"Speranta moare ultima",dar oare este adevarat?Pe acest indurerat taram al uitarii Ea nu poate fi gasita nici in sufletul omului,nici in vorba animalului si nici in soapta vantului.Aici urma pasilor este astupata imediat,iar fosta ploaie mangaietoare lasa un gust amar pe buzele-ti vinetii.
Invins de propia-mi minte si uitat de propia-mi viata,simt cum briza noptii ma cuprinde si incet,incet ma inalta spre abisul celest care devine,incet rosiatic.O raza imi dezmiarda privirea si-mi limpezeste gandirea,in timp ce se aud,de undeva,de jos,cinci batai infundate...