Pe cand Pamnatul nu se rotea

Da...Atunci a fost vremea mea...
Pe cand timpul statea pe loc
Si Soarele era doar un joc
Si Adult nu se devenea...

Eram singurul matur in gandire
Si cam toate spre mine se abateau,
Gandurile pe mine ma speriau,
Insa cu totii o duceau mai bine...

Nici Pamantul nu se rotea,
Erau cu totii fericiti!
Insa acum,va impllor,zambiti!
Pentru ca a fost doar vina mea...

Pericolul

Pericolul a disparut...

Oare?!

In a mea Tara unde Soarele rasare din pantecele intunecate ale marii nimic nu mai este cum a fost...

In timp ce pisicile miauna nestingherite,cainii isi cer dreptul la libera exprimare si in timp ce cucul isi lasa puii la usa bisericii bufnitelor,pestii inoata alert in apele cerului...

Dormitarea nu mai este admisa in aceasta lume a linistii in care toti se grabesc spre soarele visurilor lor.Dar vai!In final va persista doar Dezamagirea cand cu totii vor afla ca pseudo-soarele nu este altceva decat Luna...Atunci pisicile cu cainii vor necheza in cor,cucul se va retrage in manastire iar bufnitele vor manca pestii!

S-a lasat linistea...

Pericolul a disparut...

Oare?!

NIMIC

Corpu-mi arde in timp ce sufletul imi zboara pe marginitul cer curatit de toate impuritatile trecatoare.
Sufletu-mi,zburdalnic odata,a incremenit-muzele mele au murit!
Gandurile lor,foste senine,au fost acoperite de nourii intunecati veniti din lacul simplitatii...Secarau precum el si Zanele mele si printii lor,gandurile tale si sufletul meu,lacrimile Ei si rasul Lui...
Tipetele indepartate ale "canibalilor" le-au inundat mintile...
NIMIC...
Atat si nimic altceva...
Totul s-a cufundat in intuneric...Asta e!Intunericul si Linistea ce au cuprins mintile tuturor se apropie si de mine...Se aprinde o tigara si se trage...Eu sunt,nu?Nu mai stiu...Nimic nu mai conteaza...

Nimic!

O tigara...

Pe geam intra razele aurii ale Soarelui de dimineata oprindu-se pe posterul cu Queen.Eu stau in pat fumand,meditand...

Cu timpul am aflat ca fumul ma linisteste,ma calmeaza,dar ma si ajuta sa ma concentrez asupra lucrurilor carora multi nu le dau importanta.

Fumul albastru se ridica alene din tigareta Davidoff sau Marlboro,formand nori miniaturali ce incet,incet vor cobora-ceata...As pune mana pe ghitara insa imi dau seama ca n-am ce sa cant...

In zilele noastre nu se mai face Muzica:"Nu mai e la MODA!"!Acum daca ai un ritm oriental,este tot ce-ti trebuie.Inviti cateva tipe "usoare" cu forme "pronuntate",cativa prieteni betivi si arunci o petrecere care ii va scoate pe vecini din dormitare.

Un pahar plin de tigari strivite-un pahar plin de idei oprite cu fiecare chistoc stins,cu fiecare piesa Andries sau Pink Floyd,cu fiecare sfarsit de saptamana petrecut cu prietenii,cu fiecare dialog de Platon citit,cu fiecare cer finit.

Astazi toti se bucura de postmodernism.Toti se bucura de punk si de alternativ..."Iesiri din SABLON!".Ce prostie!

Gata!Am terminat tigara!

Frica

Frica...

Sentiment ce cu trecerea timpului noi il ascundem...

Ne este rusine de ea...

Insa traim cu ea!

De zeci de ani oamenii traiesc in frica,le este frica de ziua de maine,de ideea banilor care sunt atat de urati dar totusi atat de iubiti si,desigur,de ei insasi.

Ne este frica de noi,de semenii nostri,ce din fiinte umane ajung animale sau chiar mai rau...Acestia din urma sunt din ce in ce mai multi.Ii vedem pe strada,in localuri,in curtea de alaturi,in dreapta noastra.Se fac filme cu ei,despre reactiile si dorintele lor...A devenit un lucru normal.In loc sa se incerce intreruperea acestor actiuni si inmultirea acestor amenintari,noi le incurajam,le transformam in ceva banal...precum Dragostea...

Noaptea...

Acest val al fericirii si al durerii,al lucrurilor ce nu se spun si nu se aud,se lasa peste orase,strazi,blocuri cu un ton dulceag si romantic...Insa orice lucru are pretul sau si acest peisaj poarta samanta Necuratului!
Acum intreaga lume este cutreierata de aceste fiinte decazute in timp ce oamenii dorm linistiti in paturile lor,traversand singura bariera existenta ce separa crudul Adevar de Minciuna,Intunericul de Lumina si Negrul de prea purul Alb.

Picatura vietii...

Cu fiecare cristal ce cade din nemarginitul si intunecatul cer,se mai duce o farama din inima mea si,precum acesta,este stinsa de urmatoarea si urmatoarea si urmatoarea...
In galbena lumina palpaita a prea indepartatului bec,mii de fluturi inghetati ai iernii,se coboara,fiecare parand a fi o intamplare a trecutului ce incet se va topi si se va intoarce intr-o sumbra noapte pentru a ma tulbura.
Peisajul e acelasi,in timp ce doar gandul meu e altul si sufletul ceva mai apasat,mai tulburat de rapida trecere a vietii-fitil aprins.Insa aceasta stare "de gratie" este precum fulgul alb de nea...este o clipa din mine ce se va dizolva in marele lac al lacrimilor care stinge incet-picatura cu picatura-focul din tacuta mea inima.
Prea grabitul Timp nu se poate opri pentru a admira aceasta inlantuire dureroasa,dar placuta,astfel incat el transforma micile cristale in margaritare,precum noi ce transformam amintirile in uitare si prietenii in necunoscuti-lucru ireversibil si iremediabil insa inevitabil.

Vis de noapte...

Luminile masinilor dau nastere unui sumbru dans al umbrelor,dans ce se repeta seara de seara,noapte de noapte in timp ce stau intins pe salteaua cea din colt,un colt mult prea intunecat pentru a fi inmuiat de o raza a luminii.Aici gandu-mi zburda nelinistit de intamplarile trecutului si consecintele prezentului spre nesigurul viitor anterior.
Pe geam ramurile desfrunzite ale copacilor se leagana incetisor si par a se inchina noptii fara-de-luna,noapte mai neagra si densa ca deobicei...Corul vagabonzilor rasuna pierdut in negrul noian.Cantecul lung de dor,acompaniat de melodia lacrimilor cerului,pare a opri timpul cel vesnic trecator,devenind visator...
Un cinic Gand imi strafulgera mintea,un gand mai negru decat noaptea,un gand devenit realitate...
Batranul ceas cu pendul anunta ora doua in timp ce,ghemuit,incercam a ma linisti.Reusita,insa,era ascunsa in intuneric,iar eu rataceam orbeste dupa aceasta.
Peretii pareau mai apropiati iar umbrele pareau a ma privi insistent,necontenit,fiind,parca,un exponat prafuit dintr-un vechi muzeu ingalbenit de necrutatoarea vreme.
Inchizand ochii evadam din stramtoarea lor doar pentru a ajunge in ghiarele Gandului...
Paream incoltit in panza noptii cand se facu liniste...
Speranta parea a se scurge mai repede decat timpul in zadarnica mea cautare a celui mai vechi sunet,si,in acel moment de tacere solemna se auzi un tunet.Acesta a fost insotit de inca trei asurzindu-ma,redandu-mi viata.
Se spune ca :"Speranta moare ultima",dar oare este adevarat?Pe acest indurerat taram al uitarii Ea nu poate fi gasita nici in sufletul omului,nici in vorba animalului si nici in soapta vantului.Aici urma pasilor este astupata imediat,iar fosta ploaie mangaietoare lasa un gust amar pe buzele-ti vinetii.
Invins de propia-mi minte si uitat de propia-mi viata,simt cum briza noptii ma cuprinde si incet,incet ma inalta spre abisul celest care devine,incet rosiatic.O raza imi dezmiarda privirea si-mi limpezeste gandirea,in timp ce se aud,de undeva,de jos,cinci batai infundate...